Cine sunt

Vreau sa incep cu o istorie personala despre cum am ajuns sa studiez psihologia. 

Era in iarna anului :) 1998. Aveam vreo 16 - 17 ani. Anii de liceu au fost foarte prolifici cu privire la schimbarile din viata mea. Ceea ce invatam in scoala ajungea destul de greu la inima mea. Asa ca a trebuit sa caut in afara scolii experientele ce simteam ca ma pot creste mai departe. Cititul in afara ariei curiculare a fost una dintre aceste experiente. Am descoperit destul de tarziu ca pot sa aflu lucruri esentiale din carti. Asta s-a petrecut undeva in jurul varstei de 15 - 16 ani. Primele carti pe care le-am citit in mod asumat au fost Proscrisii scrisa de Clayton Emery, Miezul noptii scrisa de Dean R. Kootz si Jocul lui Ender scrisa de Orson Scott Card. Ulterior l-am descoperit pe Jack London citindu-i extraordinarul roman Martin Eden, precum si Roverul stelar. Aceste doua carti m-au influentat foarte mult in devenirea mea. 

Biblioteca Judeteana Panait Cerna

Timpul a trecut iar intr-una din zilele din vacanta din iarna lui '98 am vazut un afis pe un stalp de iluminat din Tulcea, orasul copilariei si adolescentei mele. Era vorba despre intalniri la care se discuta si se invatau asane si mantre din yoga. In ziua cand trebuia sa ajung la acest eveniment gazduit de Biblioteca Judeteana "Panait Cerna", ma intorceam cu chitara de la o repetitie. Am ajuns in Parcul Personalitatilor din fata Bibliotecii cu vreo ora mai devreme. Este un parc frumos, nu prea mare, cu multe banci, multa verdeata. Aici poteam sa ma duc departe cu gandurile printre fagi, salcii plangatoare si plopi. Ei...cum stateam eu pe o banca, cu chitara in mana, in husa ei, trece pe langa mine un om la vreo 30 si putin de ani. Hainele ii erau murdare, mersul era usor cu pasi hotarati si lungi. Putin adus de spate, preocupat in permanenta de ceva, ma observa cu niste ochi exoftalmici si se indrepta catre mine cu un nas ce parca prelua toate miresmele din jurul sau. "Canti la chitara?" ma intreba. "Da.". De aici am pornit o discutie despre diverse subiecte si am ajuns la spiritualitate. I-am povestit de ce sunt acolo si a dorit sa mi se alature la evenimentul respectiv. Simteam o oarecare rusine sa merg cu o persoana care transmitea suficiente mesaje ca are o multime de dificultati si de probleme nerezolvate, inclusiv haniele murdare ce-i dadeau aspectul de vagabond fara casa. Totusi, curios fiind de ceea ce-i in sufletul lui, am acceptat sa impart acea experienta cu el. Voi rezuma ce s-a petrecut acolo. Parca Sorin il chema pe acest om. Sorin fiind extrem de sceptic l-a confruntat in permanenta pe cel ce conducea intalnirea. Pentru el momentul acela a implicat la propriu, luat de guler de catre persoana organizatoare, ce avea vreo 2 m intaltime, dat afara din incapere si fixat un sut in fundul lui, urmat de niste injurii spuse de Sorin. Am fost surprins de reactia acelui om, considerat de mine un fel de guru, chiar daca il vedeam pentru prima oara. Nu am consimtit complet la atitudinea si comportamentul sau, dar l-am inteles. Pentru mine acel eveniment m-a facut sa studiez mai mult despre yoga si traditiile orientale, iar intalnirea cu Sorin mi-a adus un soi de nou amic, cunoscut, ce in permanenta ma saluta acum cand ne intalnim intamplator prin oras si-mi povesteste din nou despre maratoanele si crosurile la care a mai participat si ceea ce a mai citit precum si despre relatia lui cu mama sa.

Interesul m-a purtat catre traditiile orientale si catre ocultism, asa cum am mai spus, asa ca am ajuns sa citesc “Cei sapte ani apocaliptici”, carte scrisa de Ion Tugui. Si in felul acesta am si inceput sa-i urmaresc emisiunile de la televizor. Am aflat dintr-una dintre emisiunile sale despre bioenergoterapie si am fost fascinat de concept si de ceea ce presupunea ca poate sa faca. Am cumparat carti si am inceput sa citesc si sa experimentez. Intr-una dintre emisiuni, unul dintre invitati, cunoscuta si controversata personalitate publica actualmente, iar pentru mine atunci, extrem de motivanta si sursa de inspiratie, a spus ca la varsta lui de cca 40 de ani, singura facultate pe care ar dori sa o mai urmeze este cea de psihologie. Acela a fost momentul cand eu m-am decis sa ma inscriu la facultatea de psihologie.

Parcursul nu a fost usor, intrucat a trebuit sa imi incerc destinul la facultatea de Electrotehnica din cadrul Politehnicii din Bucuresti. Am intrat cu bursa printr-un mare noroc. Totusi m-am decis foarte repede ca nu este ceea ce caut. Am inghetat primul an si am cautat o facultate de psihologie. Singurele la care am considerat ca mai era posibil au fost cele particulare. Asa am ajuns la Spiru Haret. M-am chinuit destul de mult intrucat cursurile nu erau ceea ce m-am asteptat.

Spitalul clinic de psihiatrie Alexandru Obregia

Cineva sus totusi ma iubea si mi-a oferit oportunitatile necesare pentru a aduna experiente foarte valoroase pe parcursul facultatii. Asa am ajuns sa particip la facultatea de la stat la un program de practica in cadrul Spitalului Obregia. A fost de mare ajutor. Am finalizat facultatea iar cautarile erau inca in desfasurare. Nu stiam exact unde sa merg mai departe. Nu stiam unde pot sa ma angajez. Nu stiam sa fac nimic in urma facultatii. Nu invatasem mare lucru si nu-mi dadusem seama pe parcursul facultatii de discrepanta dintre ceea ce se invata in facultate si ceea ce ofera piata muncii din anul 2005.

Au urmat vreo trei sau patru ani de alte cautari. M-am angajat doar pentru a face rost de niste bani sa ma pot intretine in Bucuresti. Dragii mei parinti mi-au fost in permanenta alaturi si m-au ajutat cum au putut mai bine. Pentru asta le sunt extrem de recunoscator.

Prin 2006 sau 2007 am descoperit un grup de dezbateri pe teme de psihanaliza. Intr-o zi de toamana calda, ieseam de la metroul de la Universitate. Era iesirea dinspre Palatul Sutu. Pe unul dintre stalpii de iluminat am vazut pe o hartie A4 scris cu un font Times New Roman, un anunt despre acest grup. Mintea mea de atunci era imbuibata numai cu stiri de tabloid despre psihanaliza si pansexualismul lui Freud precum si de binecunoscuta replica a lui CTP “Pai imi spune mie ala ca vreau sa i-o trag lu’ mama?!”. Pasiunea mea de atunci era Carl Gustav Jung, iar pe Freud il percepeam ca pe oponentul psihologiei analitice deci si al meu. Dupa o sapatamana, intr-o zi, m-am decis sa ma inscriu in grupul de dezbateri. Nu luasem contactul de pe anunt asa ca nu aveam nimimc. Trebuia sa merg la Universitate si sa gasesc stalpul cu pricina. M-am echipat repede si am plecat. Pe drum speram si ma rugam sa mai fie acolo acel afis. Nu plouase in acea sapatmana. Am gasit stalpul, am gasit anuntul si am dat telefon pentru a ma inscrie.

Asa am cunoscut doua persoane, Georgiana Branisteanu si Mihaela Romanic. La initiativa Mihaelei am infiintat Asociatia pentru Promovarea Psihoterapiei. A functionat 3 – 4 ani. Inca mai este active site-ul, totusi activitatea noastra propriu-zisa a incetat, fiecare fiind preocupat de alte activitati dar din acelas domeniu al psihoterapiei.
Tot legat de aceasta experienta este si intrarea mea in Asociatia Interdisciplinara de Psihanaliza Aplicata, pe scurt binecunoscuta AIPsA. Aici l-am cunoscut pe initiatorul Asociatiei, Dorin Batfoi, precum si o parte din grupul de temerari: Dan Niculescu, Georgiana Branisteanu, Daniela Luca si altii. Am colaborat la organizarea sedintelor interpretative lunare timp de cativa ani. Mediul este unul deosebit, iar oamenii au o calitate aparte: sepcificul unui bun psihanalist se impleteste cu manifestarea instinctelor primare educate si duse intr-o zona de functionare conforma social. 

Am urmat in 2009 si singurul master de psihanaliza din acel an din tara, de la Universitatea Hyperion. Dizertatia mi-a fost despre O scurta introducere in conceptele si sistemul de lucru al lui Jaques M. Lacan.

Tot in acest an m-am apucat sa studiez programarea neuro-lingvistica intr-unul dintre trainingurile Mariei Cotoi. Atunci nu stiam precis la ce imi va folosi, dar am descoperit peste vreo doi ani.

Anul 2010 a insemnat pentru mine mai multe lucruri importante: obtinerea certificatului de libera practica de la Colegiul Psihologilor din Romania si angajarea ca asistent universitar in cadrul Facultatii de Sociologie-Psihologiei, Univ. Spiru Haret, exact acolo unde studiasem si eu si inceputul cursurilor de tango. Au fost circumstante fericite in urma carora am acumulat multa experienta si am invatat mai bine cum sa-i selectez pe cei de la care doresc sa invat si pe care sa-i pastrez aproape pentru evolutia sufletului meu.

In cadrul facultatii am regasit si am si cunoscut oameni de o valoare deosebita precum Matei Georgescu, Mugur Ciumageanu, Bianca Archip, Radu Nicolae si inca altii cativa. Iar in cadrul studiourilor si scolilor de tango i-am cunoscut pe Lucian Stan si Monica Surubariu, Nana Cazan, Oana Danzer, Dragos Samoil, Manuela, Tudor si alti instructori de o mare valoare pentru mine.

Din 2010 am experienta clinica din postura de psiholog. Pe parcurs am mai avut colaborari si proiecte cu diferite organizatii precum Policy Center. Lucrul cu copiii si familiile din medii defavorizate, precum Ferentari au fost surse de inspiratie si experiente deosebite. Am intalnit copiii si familii sarace sau de rromi care aratau altfel atunci cand ii ascultai pe bune, pe ei. Erau oameni care avea valori comune cu mine, intr-o foarte mare parte.

Anul 2011 mi-a adus un nou inceput in relatia cu psihanaliza si cu programarea neuro-lingvistica. Am inceput la Centrul Self o formare in psihanaliza, pe care am inghtat-o dupa doar un an, intrucat costurile de foramre depaseau in acel moment capacitatea mea financiara.

Programarea neuro-lingivistica mi-a adus o alta experienta si un om care a dorit sa investeasca in mine si care a avut inredere ca putem colabora. Astfel colaborez din 2011 cu Radu Sarandan, doctor homeopat, trainer si couch NLP. Initial am inceput din postura de cursant, iar acum, in 2014 sunt asistent in cadrul programelor de formare din cadrul Centrului NLP.

Experienta din cadrul facultatii ca asistent universitar mi-a adus multi oameni dragi care chiar dintre cursanti, ajutandu-ma sa inaintez pe drumul catre sufletul meu. Asa am aflat de unul dintre cele mai frumoase suflete preotesti din Bucuresti si anume Parintele Cristian. De atunci imi este duhovnic si sunt foarte fericit pentru ca am reusit sa ma apropii din ce in ce mai mult de Dumnezeu si sa particip active la crearea acestei legaturi.

As mai avea foarte multe de scris despre mine. Am avut perioade cand mi-am exersat talentul de desenator, alte perioade cand am invatat mai intes sa cant la chitara.

  

Am avut parte de plimbari in afara tarii si am intalnit oameni de cultura care mi-au facut drumul mai clar catre mai departe.

Acum ca am scris aceste trei pagini despre cateva dintre experientele mele de pana acum, doresc sa impartasesc si ceea ce urmaresc prin acest blog. Obiectivul blogului este sa promoveze discursul introspectiv, conceptele ce ne ajuta in cautarea sineului, experientele revelatoare din vietile noastre, tehnicile de lucru in pshioterapie, psihanaliza, couching si NLP. Vreau sa promovez cele mai relevante stiri din zona psihologiei si spiritualitatii.

Voi termina cu o urare ce mie imi merge la suflet!

Lumina, pace, iubire!