"Reteta" creatiei freudine prin ochii lui Didier Anzieu - partea a II-a

Protocolul psihic identificat de Freud si expus de Anzieu in travaliul de doliu/creatie

In demersul sau de a propune o perspectiva psihanalitica asupra procesului de creatie, Didier Anzieu se foloseste de istoria lui Freud S. pentru a identifica cateva etape cruciale prin care a fost generata opera sa. Aceste etape sunt denumite de Anzieu, "decolari", probabil pentru a sublinia trecerea intr-o alta paradigma a lui Freud, descoperirea unor concepte ce redefinesc sistemul sau de gandire anterior.

Primul pas pe care Didier Anzieu il face pe acest traseu este sa apropie conceptul de Travaliu Creator cu cel de Travaliu de Doliu. Pentru a face asta, el explica geneza melancoliei. Vorbeste despre cum atunci cand se face alegerea de obiect, in acelasi moment se si investeste libidinal acel obiect, el devenind unul psihic (fie individ, persoana sau lucru, ambele reale).

Exista niste momente importante in viata cand aceasta investitie libidinala sufera anumite transformari in urma unor evenimente. Aceste evenimente, despre care scrie Didier Anzieu ca au fost luate in considerare de Freud S., sunt decesul sau/si dezamagirea. Momentul adaptativ de dupa deces sau dezamagirie ar trebui sa fie o retragere libidinala a investitiei de pe obiectul ce a dispariut, fie in urma decesului, fie in urma dezamagirii.

Totusi, uneori nu se intampla asa. Investitia libidinala nu numai ca nu este retrasa, ci mai degraba intarita prin identificare cu obiectul pierdut. Prin aceasta identificare cu obiectul pierdut, persoana* care trece prin travaliul de doliu, devine ea insasi obiectul abandonat. Urmarea acestei schimbari de situatie duce la "interminabile reincriminari ale melancolicului la adresa lui insusi, pus in locul fiintei iubite care l-a dezamagit si de care are a se plange.".

Anzieu vorbeste despre o umbra a mortii ce apasa asupra creativitatii, favorizand "decolarea", desprinderea din zona melancolica, impingand in acest fel persoana prin travaliul de doliu/creatie.

Pentru moment las acest articol sa se sfarseasca aici. Urmeaza sa va redau in partea a III-a detalii despre prima criza creatoare a lui Freud din anii 1895.


____________________________
* D. Anzieu se refera aici la Eu-ul ca interfata intre Sine si Supraeu. Se poate intelege ca vorbeste despre incriminarea acelor procese ce sunt responsabile de adaptarea una la cealalta a continuturilor celorlalte doua mari instante psihice: Sinele si Supraeul.

"Reteta" creatiei freudiene prin ochii lui Didier Anzieu - partea I

Evolutia psihanalizei de-a lungul timpului, uneori parca decoland si fiind plina de vitalitate, alteori trecand prin perioade dificile de reformare, scindare, regrupare, va suscinta in permanenta interesul celor dornici sa studieze Inconstientul uman. Studiul Inconstientului si al psihanalizei se realizeaza aproximativ simultan cu studiul vietii descoperitorului acestei paradigme, Sigmund Freud. Din acest motiv, cercetarea Inconstientului, voi porni un ciclu de 4 articole in care voi sintetiza idei din cartea lui Didier Anzieu, Psihanaliza travaliului creator, publicata la Editura Trei, Bucuresti, 2000, referitoare la actul de creatie, ca opera de-o viata, a lui S. Freud.


Perioada dintre anii 1894 si 1898 il marcheaza pe Sigmund Freud prin bolile biologice pe care le are de traversat. Gripa sever marcata de angoasante dureri cardiace, renuntarea la fumat, descoperirea fara tagada a faptului ca este muritor, necesitatea de a-si duce la bun sfarsit opera inainte de a muri, neplacerile din relatia conjugala printre ale carei rezultate se afla si abstinenta sexuala fata de sotia sa, Martha Freud, raportul profesional dificil cu mediul vienez de specialitate, ii prescriu lui S. Freud drumul catre un cumul de crize creatoare. Astfel Freud consimte sa renunte la placerea de a fuma, de a face dragoste cu sotia sa si placerea intelectuala ce era intretinuta si augumentata de cele aproximativ 20 de tigari de foi savurate zilnic.

Ruptura stiintifica de Breuer si moartea tatalui sau, Jacob, reaprind reminiscente ale unor incercari traumatizante din copilaria lui Freud, precum: plecarea definitiva, la trei ani si jumatate, din Freiberg, orasul sau natal; moartea la varsta de 6 luni a lui Julius, fratele mai mic al lui Freud, pe cand el avea aproximativ 2 ani si jumatate; precum si moartea cu 3 luni si jumatate inainte de nasterea sa, a bunicului sau, Schlomo, al carui nume l-a primit la botez. Prin acest ultim eveniment, preluarea numelui bunicului, Freud este insarcinat cu misiunea restabilirii continuitatii dintre generatiile familiei sale.

Didier Anzieu aduce in discutie restabilirea in viata lui Freud a unei arii tranzitionale ca si conditie a unei reabilitari creatoare. La acest proces participa doua persoane dragi si foarte apropiate lui Freud si anume Wilhelm Fliess si cumnata sa, Minna Bernays.










De asemenea are parte si de sprijinul lojei masonice B'nai B'rith, ce-i ofera un climat favorabil pentru a-si expune ideile.







Dupa decesul tatalui sau, Freud se apropie foarte mult de mama sa. Aceasta il admira foarte mult iar el este avid de a afla cat mai multe despre copilaria personala de la ea. Prin interesul pe care mama sa i-l arata, Freud incepe sa produca din ce in ce mai multe vise nocturne semnificative. Pentru Freud visul nocturn aduce o implinire halucinatorie dorintelor noastre. In acest fel este cultivata in Freud uniunea simbiotica cu mama lui.

In primul sau vis, facut in mod intentionat pentru a fi analizat, Freud traieste ruptura originara a nasterii si depasirea acesteia prin simbolizare si prin gandire.

"Autoanaliza propriilor vise, amintiri si cuvinte de spirit, mobilizeaza un travaliu psihic intens, conducandu-l pe Freud spre o prima descoperire, aceea a unui aparat psihic care realizeaza un travaliu psihic, apoi la inventarea conceptelor de baza ale psihanalizei." Psihanaliza travaliului creator, Didier Anzieu, Ed. Trei