Protocolul psihic identificat de Freud si expus de Anzieu in travaliul de doliu/creatie
In demersul sau de a propune o perspectiva psihanalitica asupra procesului de creatie, Didier Anzieu se foloseste de istoria lui Freud S. pentru a identifica cateva etape cruciale prin care a fost generata opera sa. Aceste etape sunt denumite de Anzieu, "decolari", probabil pentru a sublinia trecerea intr-o alta paradigma a lui Freud, descoperirea unor concepte ce redefinesc sistemul sau de gandire anterior.
Primul pas pe care Didier Anzieu il face pe acest traseu este sa apropie conceptul de Travaliu Creator cu cel de Travaliu de Doliu. Pentru a face asta, el explica geneza melancoliei. Vorbeste despre cum atunci cand se face alegerea de obiect, in acelasi moment se si investeste libidinal acel obiect, el devenind unul psihic (fie individ, persoana sau lucru, ambele reale).
Exista niste momente importante in viata cand aceasta investitie libidinala sufera anumite transformari in urma unor evenimente. Aceste evenimente, despre care scrie Didier Anzieu ca au fost luate in considerare de Freud S., sunt decesul sau/si dezamagirea. Momentul adaptativ de dupa deces sau dezamagirie ar trebui sa fie o retragere libidinala a investitiei de pe obiectul ce a dispariut, fie in urma decesului, fie in urma dezamagirii.
Totusi, uneori nu se intampla asa. Investitia libidinala nu numai ca nu este retrasa, ci mai degraba intarita prin identificare cu obiectul pierdut. Prin aceasta identificare cu obiectul pierdut, persoana* care trece prin travaliul de doliu, devine ea insasi obiectul abandonat. Urmarea acestei schimbari de situatie duce la "interminabile reincriminari ale melancolicului la adresa lui insusi, pus in locul fiintei iubite care l-a dezamagit si de care are a se plange.".
Anzieu vorbeste despre o umbra a mortii ce apasa asupra creativitatii, favorizand "decolarea", desprinderea din zona melancolica, impingand in acest fel persoana prin travaliul de doliu/creatie.
Pentru moment las acest articol sa se sfarseasca aici. Urmeaza sa va redau in partea a III-a detalii despre prima criza creatoare a lui Freud din anii 1895.
____________________________
* D. Anzieu se refera aici la Eu-ul ca interfata intre Sine si Supraeu. Se poate intelege ca vorbeste despre incriminarea acelor procese ce sunt responsabile de adaptarea una la cealalta a continuturilor celorlalte doua mari instante psihice: Sinele si Supraeul.
Primul pas pe care Didier Anzieu il face pe acest traseu este sa apropie conceptul de Travaliu Creator cu cel de Travaliu de Doliu. Pentru a face asta, el explica geneza melancoliei. Vorbeste despre cum atunci cand se face alegerea de obiect, in acelasi moment se si investeste libidinal acel obiect, el devenind unul psihic (fie individ, persoana sau lucru, ambele reale).Exista niste momente importante in viata cand aceasta investitie libidinala sufera anumite transformari in urma unor evenimente. Aceste evenimente, despre care scrie Didier Anzieu ca au fost luate in considerare de Freud S., sunt decesul sau/si dezamagirea. Momentul adaptativ de dupa deces sau dezamagirie ar trebui sa fie o retragere libidinala a investitiei de pe obiectul ce a dispariut, fie in urma decesului, fie in urma dezamagirii.
Totusi, uneori nu se intampla asa. Investitia libidinala nu numai ca nu este retrasa, ci mai degraba intarita prin identificare cu obiectul pierdut. Prin aceasta identificare cu obiectul pierdut, persoana* care trece prin travaliul de doliu, devine ea insasi obiectul abandonat. Urmarea acestei schimbari de situatie duce la "interminabile reincriminari ale melancolicului la adresa lui insusi, pus in locul fiintei iubite care l-a dezamagit si de care are a se plange.".
Anzieu vorbeste despre o umbra a mortii ce apasa asupra creativitatii, favorizand "decolarea", desprinderea din zona melancolica, impingand in acest fel persoana prin travaliul de doliu/creatie.
Pentru moment las acest articol sa se sfarseasca aici. Urmeaza sa va redau in partea a III-a detalii despre prima criza creatoare a lui Freud din anii 1895.
____________________________
* D. Anzieu se refera aici la Eu-ul ca interfata intre Sine si Supraeu. Se poate intelege ca vorbeste despre incriminarea acelor procese ce sunt responsabile de adaptarea una la cealalta a continuturilor celorlalte doua mari instante psihice: Sinele si Supraeul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu