Divortialitatea - fenomen social si psihologic

Despre divort se spun multe. Una dintre cele mai puternice convingeri este ca un om divortat nu mai este “luat” de un altul. Uneori oamenii spun ca ce a aruncat altul nu il iau ei sa-l foloseasca. Si totusi cum mergem inainte sa experimentam fenomenul de relatie, daca nimeni nu mai doreste un om divortat? Daca asa ar sta lucrurile atunci statisticile sugereaza un lucru ingrijorator. Institutul National de Statistica din România arata ca in anul 2012 (ultima statistica finalizata momentan de INS. In mai 2014 aflam cum au stat lucrurile in 2013) au avut loc 31324 de divorturi pronuntate prin hotarare judecatoreasca definitiva. Daca inmultim cu 2 aceasta valoare, vedem ca numarul persoanelor care au trecut in anul 2012 prin divort este de 62648 (cca 176 de persoane/zi). Asta inseamna ca atatea persoane au trecut printr-un travaliu de despartire mai usor sau mai dificil. Nu luam in calcul momentan copiii implicati in acest fenomen. Lor le vom dedica alte articole separate.

Ma intreb cate dintre persoanele ce ar fi avut nevoie de suport psihologic, sufletesc, au reusit sa apeleze la ajutorul unui consilier psihologic sau  psihoterapeut? Se pare ca varsta cu tendinta cea mai mare pentru divort este 30 – 34 de ani pentru femei(20,8% din 31324 divorturi) si 35 – 39 pentru barbati (20,8% din 31324 divorturi). Este o perioada cand persoana este in plina activitate profesionala si deci posibil suficient de apta sa isi sustina financiar un proces psihoterapeutic.

Urmarind sa identific macar un raspuns partial la intrebarea mea de mai sus, observ in aceeasi statistica a ISN-ului ca 54% din totalul de barbati erau salariati, iar 53,9% din totalul de femei erau salariate. Ceea ce creaza un grup de cca 30000 de mii de persoane care ar putea sa isi sustina financiar un demers terapeutic. Totusi doar o parte dintre cei luati in calcul au nevoie de suport imediat, iar apoi si mai putini indraznesc sa apeleze la un profesionist, posibil datorita si stigmatului social ce inca mai functioneaza in societatea noastra conform caruia persoana care apeleaza la acest suport este vazuta cumva inferioara sau chiar ca avand simptome patologice. Lucru fals dupa experienta mea si a mai multor colegi de breasla ce impartasim aceeasi viziune.

In concluzie daca 62648 persoane au divortat in 2012, iar cca jumatate din ele erau apte financiar sa treaca printr-un travaliu de separare avand alaturi un psihoterapeut, dar totusi mult mai putine se puteau adresa acestor servicii, este posibil ca inca multe persoane ce au trecut prin situatia de divort sa se simta inadecvate social, plus sa simta si alte tulburari emotionale cu privire la imaginea de sine. 

Datorita acestui fenomen, doresc sa reconfirm plusul pe care il aduce in viata unei persoane ce a divortat, colaborarea cu un psiholog, psihoterapeut sau consilier psihologic. Nu-i obligatoriu ca prima persoana sa fie cea care se potriveste nevoilor celui care cauta. Totusi daca este continuata aceasta cautare, beneficiile se vor arata cu siguranta iar posibilitatea de a experimenta relatii benefice pe viitor va creste.

Cate ceva despre mine aflat intre psihanaliza si programare neuro-lingvistica

Formarea mea de baza este cea din psihanaliza. Inca este in desfasurare, in permanenta studiind foarte mult in directia asta. De-a lungul timpului am participat la evenimente formative din zona psihanalizei, a programarii neuro-lingvistice dar si din campul psihoterapiei experientiale, terapiei prin jocul cu nisip, psihodramei, gestalt-terapiei, terapiei centrate pe client, dansterapiei, analizei tranzactionale.

Am cunoscut psihanaliza in 2006, iar in 2007 imi incepusem o psihoterapie psihanalitica ce a durat 3 ani. Afinitatile mele sunt puternice fata de aceasta orientare. Speculatiile pseudo-teoretice, intuitive, sprijinite de experienta si dovezile empirice, clince m-au atras in permanenta si au facut din psihanaliza instrumentul pe care l-am folosti pentru a ma adapta la lumea dimprejurul meu. Ceea ce eu consider norocul sau binecuvantarea mea (intrucat sunt si o persoana ce crede in divinitate) este faptul ca psihanaliza a ajuns la mine si mi-a potentat zonele mele de sustinere si parentale. Am descoperit o psihanaliza materna si hranitoare. Am cautat in permanenta asta. Am considerat in permanenta ca in psihanaliza este vorba, in principal, despre capacitatea psihoterapeutului de continere si abilitatea lui de a genera si cultiva in client aceeasi capacitate, precum si de capacitatea de restituire cu sens, interpretare, conectare a semnificantilor cu semnificatii si insotire in siguranta.


Timpul a trecut si pe la sfasitul anilor 2011 deja simteam ca ma aflu intr-o secta psihanalitica. Tot auzeam vehiculate idei precum, daca nu folosesti psihanaliza de la un cap la altul al terpaiei si utilizezi o alta tehnica psihoterapeutica atunci nu esti un bun psihanalist. Acest lucru, partial, putea sa fie adevarat, totusi mesajul pe care l-am perceput eu a fost acela ca orice altceva in afara de psihanaliza este gresit, mai slab calitativ atat din punct de vedere al intemeierii teoretice cat si al rezultatelor clinice. Senzatia ca nimic altceva in afara de psihanliza nu este bun a generat in mine un si mai mare interes si pentru alte orientari teoretice si practice. Nu imi doream sa renunt la psihanaliza sub nicio forma. Venind cu un trecut din psihoterapia experientiala, trecand prin psihanaliza am decis sa incep sa acumulez informatii din diverse alte scoli psihoterapeutice.

Astfel sansa mi-a suras si am facut un modul de formare in terapia prin jocul cu nisip. Interesul meu era foarte mare pentru Jung. Am asimilat fascinat informatiile pe care le-am aflat de-a lungul acestei formari, orientare intemeiata de Dora M. Kalf, fosta clienta a lui Carl Gustav Jung. Era o bucurie ca eu sa primesc informatii chiar de la o clienta a Dorei si anume Barbara Turner. A fost de vis experienta. Jocul si metaforele ce apareau in nisip sub actiunea mainilor mele ghidate de cele ce se aflau in mine, la nivel constient sau inconstient, m-au fascinat. Am inceput sa colectionez figurine, mi-am construit laditele de lucru, am cautat nisip de calitate si am pornit la drum. Banii nu a fost resursa de care am dispus mereu, asa ca la un moment dat m-am oprit neputand sa investesc mai mult in aceasta formare. Totusi interesul a ramas viu si chiar a crescut.
Voi sari peste niste momente ce mi-au marcat traseul de formare direct la programarea neuro-lingvistica. Am ajuns printr-o conjunctura foarte fericita la NLP. Organizam eveniemente in domentiul psihoterapiei pentru propria asosciatie. Asa am luat legatura cu o formatoare din Sibiu, Maria Cotoi. Ii multumesc foarte mult pentru parteneriatul de atunci si posibilitatea de a urma toate cursurile de NLP Practitioner. In acel moment eram inca in secta psihanalitica si aveam senzatia ca nimic nu este mai bun decat psihanaliza, iar modulele de formare le vedeam precum o distractie, o ocazie de socializare lunara. Nu pot spune ca am lucrat atunci cu mine intr-un mod profund. Totusi tot ce am aflat acolo mi-a folosit. Dupa niste ani, circumstantele m-au adus sa-l intalnesc pe actualul meu trainer din domeniul NLP, Radu Sarandan. Pe Radu deseori am proiectat imaginea unui tata. M-a ajutat enorm toata investitia lui in mine si increderea din partea lui. Cu el am avut prilejul sa aflu ceea ce cunoaste un Master NLP Practitioner. Acum am onoarea de a aprofunda aceste cunostinte din pozitia de asistent in cadrul Centrului VreauNLP Romania, creat de el. Toate aceste beneficii avandu-le, tot simt presiunea castei NLP. Aparent doar NLP-ul poate sa rezolve problemele, lucru care ma intristeaza, ma pune pe ganduri si a ma determina sa devin abordez o atitudine integrativa.

Toate aceasta lunga introducere am facut-o pentru a concluziona cu cateva aspecte mai degraba tehnico-teoretice cu privire la asemanarile si deosebirile dintre psihanaliza si NLP.

ASEMANARI
1. Din experienta mea de lucru cu ambele tehnici, psihanaliza pe care am cunoscut-o eu este puternic materna si foarte continatoare. Programarea neuro-lingivistica are dezvoltata o latura de continere foarte puternica.
2. Psihanaliza foloseste confruntarea ca una dintre tehnici atunci cand situatia o cere, iar NLP-ul foloseste provocarea pentru realizarea demersului curativ sau de optimzare.
3. Psihanaliza mea se raporteaza la o teorie testata empiric, precum si NLP-ul asa cum l-am aflat eu.
4. Psihanaliza foloseste intuitia. NLP-ul nu poate sa fie conceput fara intuitia couch-ului.
5. Psihanaliza foloseste conceptul de inconstient cu acelasi sens cu care NLP-ul foloseste conceptul de subconstient si anume: locul obiectelor psihice refulate, reprimate, uitate. De asemenea ambele atribuie o inteligenta/intelepciune Inconstientului/Subconstientului, ce necesita timp pentru a fi inteleasa de catre Constient.
6. Psihanaliza merge in trecut pentru a rezolva probleme vechi, retrairea traumei fiind intensa. Couchingul prin NLP, prin tehnicile sale, asa cum le-am experimentat eu, poate sa mearga extrem de profund, insotind clientul pana in cele mai intens traumatice momente.


DIFERENTE
1. Psihanaliza este o terapie, un demers ce porneste de la o cerere a clientului si merge pana acolo pana unde clientul simte ca poate sa iasa din relatia terapeutica si ca de aici in colo se poate descurca fara suportul psihanalistului. Pe parcursul curei psihanalitice, ce poate sa dureze si ani de zile, ei abordeaza o multitudine de aspecte dificile si tensionate ale clientului pe care le rezolva intr-un mod integrat cu tot ceea ce s-a lucrat pana atunci in terapie. Couch-ul din NLP porneste in permanenta de la un simptom clar definit al clientului si identifica un obiectiv la fel de clar al clientului spre care el doreste sa-l obtina. Acest obiectiv poate suporta de-a lungul procesului ajustari in functie de anumite criterii ce tin de tehnica NLP. Procesul se incheie cand simptomul a disparut.
Aceasta dezbatere despre lucrul cu simptomul o cunosc de multa vreme. Este critica orientarilor psihodinamice la adresa terapiilor congnitiv-comportamentale. Acestea dintai se sprijina pe perspectiva economica a psihicului descrisa de Freud. Perspectiva economica afirma ca procesele psihice poseda o dimensiune cantitativa fiind investite cu o cantitate de energie dintr-un total finit. Psihicul este vazut ca o baterie din care nu intra si nu iese energie, cantitatea totala pe intreg psihicul ramanand neafectata. Postulatul acesta conduce la convingerea ca atunci cand rezolvi o problema prin eliminarea simptomului, cantitatea de energie psihica libidinala este transferata in alta parte si apare un alt simptom daca nu se lucreaza psihanalitic, adica la cauza. In procele de NLP la care am asistat, precum si pe cele pe care le-am condus, am vazut cat de profund se merge cu introspectia. Discursul clientului de couching NLP merge exact in aceeasi directie precum si al clientului de psihanaliza, posibilitatea lui de a retrai momentul traumatic nu este cu nimic impiedicata in niciuna dintre cele doua orientari avute in discutie aici. Evident, atunci cand situatia o cere, in fiecare dintre cele doua abordari, clientul nu este dus pana in momentele cele mai dificile fara a avea in vedere daca obiectivele curei permit asa ceva. Nu demonstrez ceva, dar am dorit sa sprijin prin cele spuse mai sus, ca presupusa cauza, unica, pe care doar psihanaliza sau doar NLP-ul o poate identifica este falsa. Ambele au resorturi puternice pt a aborda coerent si curativ trauma psihica.

2. Psihanalistul se raporteaza la un aparat teoretic si tehnic pe care il aplica conform unor cerinte circumstantiale. O parte popularizata avinstrumentelor de lucru ale psihanalizei sunt restituirea cu sens sau interpretarea, continerea, asocierea libera, ascultarea activa si interpretarea viselor. Toate aceste tehnici sunt aplicate urmarind corpusul teoretic psihanalitic ce are in centrul lui teoria dezvoltarii psihosexuale cu interventiile si ajustarile ulterioare ale discipolilor si dizidentilor psihanlizei freudinene si non-freudiene. Couchul NLP va imbina in permanenta clarificarile cat mai precise cu ambiguitatea miltoniana specifica discursului hipnotic. El de regula va utiliza o serie de scripturi/procese pe care are toata libertatea sa le intersecteze si sa le ajusteze in functie de intuitia de moment si de circumstantele cazului necesare eliminarii simptomului si atingerii obiectivului.

3. La nivel declarativ psihanaliza afirma ca sunt necesari ani de lucru pentru modificari de profunzime, pe cand NLP-ul afirma ca daca un proces este facut cap-coada, corect, modificare se poate produce dupa o singura intalnire. Aceasta situatie nu este exclusa nici in psihanaliza, totusi predispozitia mentala a unui psihanalist este, in general, atat cat am putut eu sa aflu, pentru o terapie de lunga durata. Din experienta mea am vazut ca dupa fiecare sedinta de psihanaliza se modifica substantial anumite lucruri, iar uneori sunt blocate. In aceeasi masura se petrece si la sedintele de couching NLP, existant posibilitatea dictata de ceea ce experimenteaza clientul, ca interventiile sa se lungeasca pe o perioada mai lunga de timp, ce poate sa ajunga si la peste un an.

4. Psihanaliza necesita un program riguros de intalnire pe saptamana, pe cand in NLP intalnirile pot sa fie oricand este posibil sa fie desfasurate.

5. In psihanaliza se lucreaza foarte mult cu concepte ce vizeaza cresterea in relatie, pe cand in NLP concentrarea se face foarte mult pe eliminarea simptomului si atingerea obiectivului.

6. Din experienta mea, limitata, in psihanaliza se poate "decola" in sensul folosit de D. Anzieu existant un aparat conceptual ce poate sa gestioneze aceste dinamici psihice. NLP-ul are momentan, tot din experienta mea, o limitare teoretica si tehnica vis-a-vis de decolarile ce pot fi generate de functionari din statiile schizo-para, descrise de Melanie Klein.

7. Aparent, psihanaliza nu ofera o structura asa de vizibila precum in NLP.


Diferente de tehnica mai exista, dar pentru azi, ma opresc aici. Probabil ca voi mai interveni asupra acestui articol daca voi avea inspiratie.

PS: Pentru a intari una dintre ideile expuse, va impartasesc si voua concluzia mea in urma unei discutii cu un psihoterapeut deosebit, Mario Salvador, din Spania. El m-a ajutat sa inteles ca atitudinea cea mai protrivita mie este cea de integrare a pardigmelor psihoterapeutice. Astfel curentul ce cred ca ma defineste in momnentul de fata este cel integrativist.

"Reteta" creatiei freudine prin ochii lui Didier Anzieu - partea a II-a

Protocolul psihic identificat de Freud si expus de Anzieu in travaliul de doliu/creatie

In demersul sau de a propune o perspectiva psihanalitica asupra procesului de creatie, Didier Anzieu se foloseste de istoria lui Freud S. pentru a identifica cateva etape cruciale prin care a fost generata opera sa. Aceste etape sunt denumite de Anzieu, "decolari", probabil pentru a sublinia trecerea intr-o alta paradigma a lui Freud, descoperirea unor concepte ce redefinesc sistemul sau de gandire anterior.

Primul pas pe care Didier Anzieu il face pe acest traseu este sa apropie conceptul de Travaliu Creator cu cel de Travaliu de Doliu. Pentru a face asta, el explica geneza melancoliei. Vorbeste despre cum atunci cand se face alegerea de obiect, in acelasi moment se si investeste libidinal acel obiect, el devenind unul psihic (fie individ, persoana sau lucru, ambele reale).

Exista niste momente importante in viata cand aceasta investitie libidinala sufera anumite transformari in urma unor evenimente. Aceste evenimente, despre care scrie Didier Anzieu ca au fost luate in considerare de Freud S., sunt decesul sau/si dezamagirea. Momentul adaptativ de dupa deces sau dezamagirie ar trebui sa fie o retragere libidinala a investitiei de pe obiectul ce a dispariut, fie in urma decesului, fie in urma dezamagirii.

Totusi, uneori nu se intampla asa. Investitia libidinala nu numai ca nu este retrasa, ci mai degraba intarita prin identificare cu obiectul pierdut. Prin aceasta identificare cu obiectul pierdut, persoana* care trece prin travaliul de doliu, devine ea insasi obiectul abandonat. Urmarea acestei schimbari de situatie duce la "interminabile reincriminari ale melancolicului la adresa lui insusi, pus in locul fiintei iubite care l-a dezamagit si de care are a se plange.".

Anzieu vorbeste despre o umbra a mortii ce apasa asupra creativitatii, favorizand "decolarea", desprinderea din zona melancolica, impingand in acest fel persoana prin travaliul de doliu/creatie.

Pentru moment las acest articol sa se sfarseasca aici. Urmeaza sa va redau in partea a III-a detalii despre prima criza creatoare a lui Freud din anii 1895.


____________________________
* D. Anzieu se refera aici la Eu-ul ca interfata intre Sine si Supraeu. Se poate intelege ca vorbeste despre incriminarea acelor procese ce sunt responsabile de adaptarea una la cealalta a continuturilor celorlalte doua mari instante psihice: Sinele si Supraeul.

"Reteta" creatiei freudiene prin ochii lui Didier Anzieu - partea I

Evolutia psihanalizei de-a lungul timpului, uneori parca decoland si fiind plina de vitalitate, alteori trecand prin perioade dificile de reformare, scindare, regrupare, va suscinta in permanenta interesul celor dornici sa studieze Inconstientul uman. Studiul Inconstientului si al psihanalizei se realizeaza aproximativ simultan cu studiul vietii descoperitorului acestei paradigme, Sigmund Freud. Din acest motiv, cercetarea Inconstientului, voi porni un ciclu de 4 articole in care voi sintetiza idei din cartea lui Didier Anzieu, Psihanaliza travaliului creator, publicata la Editura Trei, Bucuresti, 2000, referitoare la actul de creatie, ca opera de-o viata, a lui S. Freud.


Perioada dintre anii 1894 si 1898 il marcheaza pe Sigmund Freud prin bolile biologice pe care le are de traversat. Gripa sever marcata de angoasante dureri cardiace, renuntarea la fumat, descoperirea fara tagada a faptului ca este muritor, necesitatea de a-si duce la bun sfarsit opera inainte de a muri, neplacerile din relatia conjugala printre ale carei rezultate se afla si abstinenta sexuala fata de sotia sa, Martha Freud, raportul profesional dificil cu mediul vienez de specialitate, ii prescriu lui S. Freud drumul catre un cumul de crize creatoare. Astfel Freud consimte sa renunte la placerea de a fuma, de a face dragoste cu sotia sa si placerea intelectuala ce era intretinuta si augumentata de cele aproximativ 20 de tigari de foi savurate zilnic.

Ruptura stiintifica de Breuer si moartea tatalui sau, Jacob, reaprind reminiscente ale unor incercari traumatizante din copilaria lui Freud, precum: plecarea definitiva, la trei ani si jumatate, din Freiberg, orasul sau natal; moartea la varsta de 6 luni a lui Julius, fratele mai mic al lui Freud, pe cand el avea aproximativ 2 ani si jumatate; precum si moartea cu 3 luni si jumatate inainte de nasterea sa, a bunicului sau, Schlomo, al carui nume l-a primit la botez. Prin acest ultim eveniment, preluarea numelui bunicului, Freud este insarcinat cu misiunea restabilirii continuitatii dintre generatiile familiei sale.

Didier Anzieu aduce in discutie restabilirea in viata lui Freud a unei arii tranzitionale ca si conditie a unei reabilitari creatoare. La acest proces participa doua persoane dragi si foarte apropiate lui Freud si anume Wilhelm Fliess si cumnata sa, Minna Bernays.










De asemenea are parte si de sprijinul lojei masonice B'nai B'rith, ce-i ofera un climat favorabil pentru a-si expune ideile.







Dupa decesul tatalui sau, Freud se apropie foarte mult de mama sa. Aceasta il admira foarte mult iar el este avid de a afla cat mai multe despre copilaria personala de la ea. Prin interesul pe care mama sa i-l arata, Freud incepe sa produca din ce in ce mai multe vise nocturne semnificative. Pentru Freud visul nocturn aduce o implinire halucinatorie dorintelor noastre. In acest fel este cultivata in Freud uniunea simbiotica cu mama lui.

In primul sau vis, facut in mod intentionat pentru a fi analizat, Freud traieste ruptura originara a nasterii si depasirea acesteia prin simbolizare si prin gandire.

"Autoanaliza propriilor vise, amintiri si cuvinte de spirit, mobilizeaza un travaliu psihic intens, conducandu-l pe Freud spre o prima descoperire, aceea a unui aparat psihic care realizeaza un travaliu psihic, apoi la inventarea conceptelor de baza ale psihanalizei." Psihanaliza travaliului creator, Didier Anzieu, Ed. Trei